Revoluţia română din Decembrie 1989. 26 de ani de Uitare

Data: 17 februarie 2016

REVOLUȚIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989

26

DE ANI DE UITARE!

„Vin muncitorii mei!”, le-a spus ofiţerilor. „Tovarăşe secretar general,

i-a replicat garda de corp, vin să ne dea jos, nu să ne ajute!.

Comemorările lunii decembrie 2015 au avut o voce răguşită! În unele oraşe abia s-a auzit. Parlamentul a mai bifat o sarcină de serviciu. Primul ministru s-a arătat discret. El încă nu cunoaşte drumul până la Cimitirul Eroilor. Preşedintele României era preocupat de tragedia de la Colectiv. Edilii  Capitalei au făcut ce i-a mânat datoria. Mulţimea de pe stradă şi-a văzut de ale ei. Televiziunile au tunat şi au fulgerat, punând la zid Revoluţia. Pe reţelele de comunicare au biruit nostalgicii. Au ieşit la suprafaţă, ca la ordin, sobolii roşii! Foştii securişti şi-au amintit brusc ceea ce uitaseră de un sfert de secol! Institutele de istorie, firesc, au tăcut. Mass-media a adâncit rana, apelând la demagogia saltimbancilor de renume! Asta e… Sosise momentul dinamitării Revoluţiei! Peste tot conspiraţii, intervenţii străine şi lovituri de stat. În asta a constat comemorarea: în resentimente, în negaţionism explicit, în abjurări, în acuzaţii, în declaraţii, în sfârşit, „sincere” ale profitorilor care ani la rând se ascunseseră sub umbrela Revoluţiei. Solicitându-i cu vehemenţă drepturile celor vrednici şi primindu-i fără să roşească recompensele! A devenit de-a dreptul banal să mărturiseşti public că glorioasa şi trista cronică a revoltei româneşti s-a transformat peste ani în povestea mizeră a unei livoluţii ori a unei lovituri de stat! A devenit loc comun să declari că victoria Revoluţiei românilor a fost „meritul” unor generali pătaţi de crime în decembrie 89! (Ciudată, totuşi, această îngăduinţă cu care sunt trataţi vinovaţii pentru crimele din decembrie ’89 şi răceala cu care sunt tratate victimele Revoluţiei, ca şi cum societatea însăşi ar fi fost părtaşă, pasiv, la dramatica răsturnare a unei dictaturi demente! Pentru istoria viitorului, această povară, această complicitate tăcută cu trecutul, va rămâne mulţi ani de aici înainte inexplicabilă!)

A devenit la modă să pretinzi titlul de luptător remarcat în Revoluţia din Decembrie şi să-l jeleşti fără pic de jenă pe Ceauşescu! Dar în lumea aglomerată a imposturii totul e cu putinţă! Şi apoi amintirile de rigoare: iar Gorbaciov, iar Malta, iar Bush, iar „ruşii” de la Craiova, „ungurii” de la Timişoara, „basarabenii” de la Iaşi! Români, ioc! Ei nu au fost pe străzi în zilele şi nopţile acelea… Nu în ei s-a tras cu arma cu trei ţevi (Armata, Miliţia, Securitatea) a regimului Ceauşescu, nu ei au fost vânaţi ca nişte animale, nu ei au fost arestaţi la Popa Şapcă şi la Jilava, nu ei au fost bătuţi cu sălbăticie până la sânge, nu ei au fost călcaţi în picioare, nu în ei s-a tras, nu trupurile lor au fost incinerate şi cenuşa aruncată la canal! Nu a fost Revoluţia lor! Ei doar au fost jertfiţi de proşti ce erau! Nu-i aşa, români contemporani? Cine îşi mai pierde timpul cu Revoluţia (cu cacofonie cu tot!). Peste suferinţa mutilaţilor ei, peste doliul familiilor celor ucişi, peste morţii ei, s-a mai aşternut un strat de uitare! Monumente abandonate, cimitire neîngrijite, cruci năruite… morminte pustii, flori ofilite… Doamne, ce a mai rămas din oameni!

Cu atât mai reconfortante, mai binefăcătoare au fost rolurile pe care şi le-au asumat Biserica Ortodoxă şi Armata Română a anului 2015! În bisericile neamului s-au auzit rostite numele martirilor noştri, le-a fost amintită jertfa şi exprimată recunoştinţa pe care o generaţie de români loiali încă le-o datorează! Cât priveşte Ministerul Apărării Naţionale, a asigurat exemplar ţinuta ceremoniilor comemorative!

Claudiu  IORDACHE

Caietele Revoluţiei 1 (62)/2016

Autor: Directorul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989