Reverberații și joncțiuni istorice

Data: 2 iulie 2017

 

Prof. univ. dr. Jeong O PARK (n. 25 decembrie 1966, orașul Jinju, Coreea de Sud) predă, în prezent, în cadrul Facultății de Studii Europene EstCentrale, limba și literature română. În anul 2007 a primit „Ordinul de Cavaler” în domeniul educației de către Președintele României, la acea vreme, Traian Băsescu.

 

În debutul discuției noastre, domnule Jeong O Park, vă rog să ne oferiți câteva detalii privind activitatea dumneavoastră profesională.

În prezent sunt decanul Facultății de Studii Europene Est-Centrale, membru al corpului director al Asociației Asiatice și Europene Est-Centrale, precum și profesor de onoare al Universității Alexandru Ioan Cuza.

Care au fost motivele care v-au „apropiat” de România?

În încercarea de a creiona un răspuns cât mai suscint aș putea să vă răspuns simplu: printr-o coincidență de moment. Detaliind, vă pot spune că în anul 1987 au fost fondat departamentul de limba și literatura română și cel de limba poloneză. Ulterior, în anul 2005 a fost înființat cel greco-bulgar și în 2009 cel ucrainian. Numărul studenților pentru cele cinci departamente (România, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia) este de 34 pe an, pe când numărul la Departamentul limbii bulgare este de 10 studenți, iar la cel ucrainian de 20.

În anii ‘90, guvernul coreean considera că România și Polonia sunt cele mai importante țări ale Europei de Est, motiv pentru care am intrat în departamentul de limbă română a  fost să devin profesor universitar. La noi este specific următoarea zicală: „Să devii profesor universitar este la fel de greu ca și cum ai încerca să atingi o stea de pe cer”. Dacă aș fi intrat în orice alt departament, nu aș fi putut obține titlul de profesor universitar, în prezent fiind 50-100 de lectori în departamentele de engleză, franceză, japoneză, etc, în HUFS.

În anul 1987, aflat în fața acestei alegeri: către ce departament să-mi mut atenția. Oscilam între cele român și cel polonez. În acel timp, coreenii aveau foarte puține informații despre Europa de est, de exemplu, pentru mine România era sinonimă doar cu Nadia Comăneci și Polonia cu Papa Ioan Paul al II-lea.

Într-o zi, un prieten de-al meu, din departamenul de studii rusești, fondat în 1998, în cadrul Universității Naționale Seul, îmi povestea că auzise de la profesorul său că studenții se plâng de dificultatea limbii ruse și poloneze. Acele a fost momentul în care am ales limba Nadiei Comăneci fără ezitare!

Cum a luat naștere interesul dvs. de a studia subiectul Revoluției din Decembrie 1989?

În calitate de profesor de limba și literatura română din departamentul de studii românești, m-am gândit de la bun început că sarcina mea este să-i învăț limba pe studenții mei, introducând, în acest mod, cultura românească în Coreea. Însă, experiența m-a învățat că aceștia sunt dornici să cunoască și alte informații despre țara dvs., nu doar beletristică. De cele mai multe ori întrebările lor se rezumă la Nadia Comăneci, Ceaușescu, revoluția română, sper să nu vă surprindă… și Castelul Dracula. Mai mult decât atât, există instituții unde se țin prelegeri privind dictatura lui Ceaușescu, rolul Securității, situația anilor ‘80 din România, și cauzele revoluției. Pentru noi, ideea de dictatură încă ne tulbură și orice informație privind acest mod de guvernare în istoria timpului recent este importantă.

Care este, din punctul dvs. de vedere, momentul-simbol al Revoluției din Decembrie 1989?

Momentul simbol ar trebuie să fie, pentru toți iubitorii de libertate, conștientizarea faptului că România este liberă, momentul intim în care fiecare român a realizat că frații lui, revoluționari, au izbutit să readucă țării libertatea.

Mă opresc, însă, asupra următoarelor două episoade: curajul revoluționarilor timișoreni și lașa ieșire din scenă a lui Ceaușescu… „A fost, poate, momentul psihologic de maximă tensiune al Revoluției”. […] „Spre clădirea Operei, dinspre Piață, se îndreaptă o mare masă de revoluționari. Detașamentul de militari somează în zadar mulțumea, făcând cunoscut că au ordin să tragă. Din mulțime, Claudiu Iordache se desface la piept și se adresează militarilor: Trageți! Trageți în mine!”

Care sunt similitudinile şi diferențele, pe care dvs. le identificați, între istoria recentă a României şi evenimentele din Coreea de Nord?

Pentru început voi afirma că ambele țări au fost încercate de-a lungul istoriei. Climatul politic intern și internațional jucând un rol important în dezvoltarea acestor state. Marele test istoric al României s-a produs în anul 1989. Și de această dată contextul internațional, precum și situația internă – conjugate cu determinarea poporului de a scăpa de Ceaușescu – au avut un rol decisiv.

Voi reveni asupra acestor aspecte, însă, referitor întrebarea dvs. privind situația Coreei de Nord, vreau să punctez următoarele… Kim Jeong-il s-a născut în februarie 1942 și a murit, în urma unui atac de cord, la vârsta de 69 de ani, în ziua dew 17 decembrie 2011. Moartea sa subită a provocat o serie de tensiuni în Peninsula Coreană. Înainte de moartea sa, diferite voci au atras atenția asupra pericolelor și schimbărilor pe care Coreea le poate traversa, în consecință. Primele discuții asupra posibilelor schimbări în țară au apărut la mijlocul anilor ‘90 și, ulterior, în anii ‘00.

În anii ‘90, de exemplu, Coreea trecea printr-o situație economică dificilă, iar moartea liderului politic trezea grave motive de îngrijorare, în acest context. Fără a dezvolta prea mult, vreau doar să vă reamintesc că Uniunea Sovietică încetase sprijinul acordat populației și, în plus, o serie de dezastre naturale ne puneau, în acea perioadă, țara la încercare. Aceste experiențe… nu au fost ușor de remediat! Între 2-3 milioane de oameni au murit de subnutriție…

Cazul lui Hwang Jang-yo – care a cerut azil politic în Coreea de Sud, în anul 1997 – a atras după sine, mari semen de alarmă privind structura internă și puterea politică a întregului sistem politic din Coreea de Nord. Și nu doar atât… Gândiți-vă la faptul că Coreea de Sud reprezintă o „mare presiune” asupra noastră. Sistemul lor economic, puterea financiară a Coreei de Sud este mult mai mare decât al nostru. Ca să nu mai menționăm puterea lor militară…

Referindu-ne strict la modul în care a fost „promovată”/„aplicată” dictatura în cele două țări…

Sigur, putem spune că există atât puncte comune, cât și situații distincte, însă doresc să mă axez asupra diferențelor! Contextul international, de exemplu, se înscrie în categoria aceasta, a diferențelor – aș adăuga ideea că, în general, a existat o viziune diferită între valorile Occidentului și cele ale Orientului și mă refer aici, cu precădere, la cazul colectivismului și individualismului, a valorilor diferite. Un alt exemplu ar fi, „opresiunea religioasă” a fost mult mai dură în Coreea de Nord decât în România, unde oamenii, în ciuda restricțiilor, meregeau la biserică… practica botezului fiind neîntreruptă. De asemenea, cultul personalității liderilor politic…În țara noastră a fost mult mai sever „aplicat” decât în România. Nu trebuie uita nici faptul că situația României, la finalul Primului Război Mondial este mult mai bună decât a poporului nostru. Românii experimentaseră ceea ce se poate numi „o viață bună, în trecut”…

Într-un interviu pe care domnul Claudiu Iordache, directorul general al IRRD, a avut amabilitatea să mi-l acorde, în anul 2014, tratând subiectul pe care dvs. l-ați deschis referitor la  situația celor două țări, dânsul a subliniat faptul că:„România este localizată în Europa, nu în Asia!”

Directorul științific al IRRD, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, prezent la discuție, a menționat în continuarea celor afirmate de domnul Iordache, că: „Revoluțiile cer sacrificii mari din partea oamenilor, pe când, în situațiile în care au loc lovituri de stat regimurile sunt înlocuite imediat, fără mari suferințe sau pierderi umane…” Istorie, valori, libertate… concepte care determină viziuni și situații diferite… deși pornesc, sau au trebuie să pornească de la ideea că servesc sau sunt folosite spre binelui oamenilor! Inevitabil subiectul valorilor diferite existente în Occident și Orient revine mereu în discuție… Fără a diminua vărsarea de sânge și durerea poprului român în decembrie 1989, în Coreea de Nord, în urma volenței și lipsei de hrană (iată încă o dură „măsură” politică) au murit peste un milion de oameni…

În încheiere, doriți să mai adăugați ceva?

Istoria este un act de vointă iar voința noastră ar trebuie să tindă spre dezvoltare, toleranță și implicare în demersul politic-social al unui stat. Trăim vremuri agitate. Iată că istoria ne pune din nou la încercare! Depinde de noi, însă, ce vom alege.

 

Interviu realizat de Elena DIACONU

„Caietele Revoluției”, nr. 2 (67)/2017

Autor: Elena Diaconu