Misterul operaţiunii „PETARDA”

Data: 20 octombrie 2014

În categoria acţiunilor de disidenţă activă împotriva regimului Ceaușescu pot fi considerate şi actelor tipografului Valentin Hurduc, cel care a tipărit cotidianul-manifest Luneta şi o serie de manifeste anticeauşiste ce au fost răspândite în perioada aprilie 1987 – decembrie 1989. Tipograful-zeţar Valentin Hurduc, creatorul unui ziar clandestin numit Luneta, a fost omul care a îngrozit întreaga conducere de partid şi de stat a României socialiste şi a alertat întreaga Miliţie şi Securitate care au încercat, din răsputeri, să-l identifice pentru a-l putea neutraliza. Operaţiunea „Petarda” a fost numele de cod al uneia dintre operaţiunile DSS-ului, care s-a încheiat cu un eşec de proporţii pentru ofiţerii de securitate şi ale cărei urme în arhivele fostului DSS par să nu se mai găsească.

Cum ați ajuns să lucrați în domeniul tipografic?
Am fost pasionat de desen încă din adolescenţă, iar în 1976, după un examen de admitere ratat la Facultatea de Arte Plastice, m-am angajat la Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”. Nota bună de la examenul de matematică mi-a hotărât viitorul şi am fost trimis în secţia de zeţărie, considerată o elită a angrenajului tipografic de la „Casa Scânteii”. Trebuie să știți că un zeţar poate să facă o carte sau un ziar de la un capăt la altul. În clipa în care m-am angajat ca tipograf-zeţar, o serie de decizii administrative ale regimului Ceauşescu, referitoare la vârsta de pensionare a tipografilor, agitau univesul Combinatului Poligrafic de la „Casa Scânteii”. Primul dialog cu oficialii regimului, atât pe linie de partid cât şi de stat, a reprezentat o înfrângere morală pentru mine, iar protestul tipografilor, în fruntea căruia încercasem să mă situez, va fi sortit eşecului încă din start. Regimul nu admitea împotriviri la deciziile sale, iar clasa muncitoare, elementul de forţă al PCR, era obligată să se supună fără crâcnire deciziilor regimului. Replica unui coleg tipograf („Cu ăştia nu rezolvi nimic!”) m-a făcut să mă gândeasc la o formă de opoziţie împotriva regimului Ceauşescu.
Când v-a venit ideea realizării unui ziar clandestin?
După discuţiile pe care le-am avut, în toamna anului 1977, cu subinginerul Mihai Stan, din Drobeta Turnu-Severin, fost coleg de armată, am simțit nevoia de a face ceva concret, respectiv de a realiza un ziar clandestin de opoziţie. Mihai Stan m-a sprijint total în efortul meu de a construi, cu ajutorul subordonaţilor săi din atelierul mecanic de la Motru, componente ale viitoarei prese artizanale. În mod paradoxal, filmele de propagandă ale regimului comunist m-au inspirat şi amuzat în acelaşi timp, în ideea mea de-a face opoziţie regimului şi am început să fur litere din Combinat. Valurile care urmau să se muleze perfect pe literă, în procesul de tipărire, au fost concepute de mine după ce am reușit să-l conving pe singurul om din „Casa Scânteii”, care realiza valurile, să-mi transpună în realitate proiectul. Din păcate, valurile realizate s-au distrus din cauza unui accident: topirea celofanului cu care erau învelite. Norocul a fost de partea mea, iar tipograful care a realizat valurile nu a bănuit nimic şi nici nu a informat Securitatea care supraveghea cu străşnicie întregul proces de tipărire. În anii care au urmat acestui accident, am devenit un muncitor important şi respectat în Combinat, cu multiple relaţii în întregul angrenaj tipografic de la „Casa Scânteii”. Totodată, am început să testez, prin diferite formule, caracterul unora dintre apropiaţii mei, vecini sau lucrători tipografi, pentru a constitui un grup de acţiune. Cu timpul mi se vor alătura: Gheorghe Marian, Cuciuc Marcel, Suciu Eugen, Mateescu Petre, Pascu Marin, Gheorghe Anişoara, Mihai Cuciureanu, Marcel Ungureanu, Argatu Vasile, Nicolae Ioan şi soţia mea, Viorica Hurduc. Noi, toţi, vom constitui obiectul operaţiunii „Petarda” din dosarele Securităţii române. Spre norocul nostru şi dezamăgirea ofiţerilor implicaţi în anchetă, noi nu am fost descoperiţi niciodată.
Când ați început să acționați efectiv?
În 1982 am trecut la acțiune împotriva regimului Ceauşescu. Obligaţia de a munci în timpul liber la CAP-ul din Otopeni, pe baza unui contract impus de conducerea de partid a Combinatului, a fost picătura care a umplut paharul răbdării mele. Atitudinea mea faţă de activul de partid de la nivelul comunei Otopeni, generată de impunerea obligatorie a contractului cu CAP-ul, m-a pus într-o situaţie dificilă în relaţiile cu activiştii de la CC al PCR care au fost informaţi, cu promtitudine, despre atitudinea mea, ca tânăr muncitor. Primele acţiuni anticeauşiste le-am desfășurat în toamna anului 1982 şi au constat în scrierea unor lozinci anticomuniste (Jos Ceauşescu!) pe gardurile din localitatea Pipera, spre bariera Tunari. În 1983, am continuat să scriu lozinci anticomuniste şi anti-Ceaușescu, cu cretă sau cu un amestec din smoală şi motorină, la sediul CAP Otopeni, la casa primăriţei din Otopeni, la PECO Băneasa, Liceul C. A. Rosetti, Bulevardul 1 Mai nr. 104, Căminul de Studenţi „Maica Domnului” şi AMC Otopeni. Gândul de a construi o presă artizanală nu m-a părăsit deloc în acest timp, şi în 1985 mi-am încercat, din nou, norocul în dorinţa de a reconstrui valurile distruse în acel accident. Cu puţin noroc şi inteligenţă, l-am convins, din nou, pe tipograful de la secţia specială să-mi confecţioneze nişte valuri.
Care a fost prima acțiune de amploare?
În ziua de vineri, 10 aprilie 1987, la ora 05.40, am realizat prima acţiune majoră a mea: incendierea Arcului de Triumf din lemn din faţa Expoziţiei Naţionale de la Complexul ROMEXPO de astăzi. Trecătorii au rămas şocaţi, Securitatea a intrat în alertă, iar activul de partid nu îşi putea reveni în urma şocului. Pe 4 decembrie 1987, tot într-o zi de vineri, şi tot la ora 05.40, aveam să dau foc statuii lui V. I. Lenin din faţa Combinatului de la „Casa Scânteii”. Securitatea a trecut la căutarea celor care incendiaseră statuia lui Lenin, însă eu și colegii mei din grup am supraviețuit, nefiind descoperiți în cadrul anchetei Securităţii şi-a investigaţiilor Miliţiei. Trebuie să subliniez faptul că Ambasada URSS la Bucureşti şi-a exprimat profunda nemulţumire faţă de acest gest antisovietic şi anticommunist. În paralel cu aceste două acţiuni, am continuat să confecționez unele piese și să strâng materiale pentru maşina de tipărit artizanală pe care o aveam în proiect. Am făcut probe cu diferite dispozitive (ţevi, tuburi, cutii de ness, cacao, carbid) de lansare a manifestelor în pădurea Otopeni (zona Fort) şi în cartierul Aviaţiei. În februarie – martie 1988, presa artizanală cu care voi tipări primul număr, din ceea ce avea să devină Luneta, era gata. Primul număr al Lunetei va fi răspândit pe 29 aprilie 1988, în zona Gării de Nord, în Piaţa Matache, Piaţa Romană, şi la intersecţia dintre Calea Dorobanţi şi restaurantul „Perla”. Nicolae Ceauşescu a ordonat ca tipografia ilegală să fie distrusă în termen de şase luni, iar făptaşii să fie pedepsiţi cu cea mai mare asprime.
Cine a scris primul număr?
Primul număr a fost scris integral de către mine şi era realizat ca un manifest editat de Frontul Democrat Român. Ideea îmi fusese sugerată de către unul dintre prietenii mei care asculta Radio Europa Liberă şi care lansase ideea că în Transilvania se constituise acest FDR. M-am gândit că a venit timpul ca opinia publică să afle că FDR-ul s-a constituit şi în Bucureşti. Numele de Luneta aveam să-l dau la următorul număr tipărit. Menționam că va apărea lunar şi avea ca scop demascarea politicii dictatoriale practicate de familia Ceauşescu. În primul număr scriam următoarele: „Întrunită la prima sa şedinţă, conducerea acestui forum compusă din: muncitori şi ţărani, generali ai armatei române, ofiţeri ai Ministerului de Interne, oameni de ştiinţă şi alte categorii de oameni ai muncii au analizat situaţia reală existentă în ţară şi au ajuns la concluzia că aceasta se datorează în exclusivitate preşedintelui ţării, Nicolae Ceauşescu”. Manifestul se încheia cu „Jos dictatura Ceauşescu!” şi invita populaţia Bucureştiului să vină la o mare demonstraţie de solidaritate cu noul creat FDR, în cursul zilei de 30 aprilie 1988, în Piaţa Universităţii între orele 16.30 şi 17.30. Textul era semnat Vasile Braşoveanu. Demonstraţia din Piaţa Universităţii nu a avut loc, însă Frontul Democrat Român devenea, astfel, o speranţă a românilor. Manifestul Luneta a fost răspândit în diverse zone ale Bucureştiului: sediul Inspectoratului General al Miliţiei, sediul Miliţiei Capitalei, intrarea în CC al PCR, garajul TVR, zona Foişorului de Foc, str. Rondă, Piaţa Obor, zona Tei etc. Hârtia folosită era foarte subţire şi provenea din rezerva de hârtie importată din URSS şi folosită pentru semnalele care mergeau la CC al PCR. Hârtia folosită a îndreptat ancheta spre ipoteza implicării KGB-ului în operaţiune.
Cum ați reușit să implicați Ungaria în operațiunea dvs.?
În seara de 14 noiembrie 1988, ora 20.40, teancul de manifeste lăsat de mine pe portbagajul maşinii de tip LADA, cu nr. CD 231, la intersecţia străzilor Sahia cu Batiştei, îl va compromite și pune în dificultate pe diplomatul Györfi Károly, şef de reprezentanţă comercială a Republicii Populare Ungare în România. Diplomatul ungur a fost arestat şi declarat „persona non grata”, pe 19 noiembrie 1988, fiind obligat să părăsească România în termen de trei zile. Nemulţumit de faptul că ungurii erau scoşi ţapi ispăşitori în scandalul manifestelor, am hotărât să dau o dezminţire scrisă privind adevăratul autor al manifestelor. Dezminţirea a fost trimisă tuturor publicaţiilor din Bucureşti de la Odorheiul-Secuiesc – via Motru – Târgu-Jiu, precum şi la TVR şi la Radio. Timp de trei numere consecutive din Luneta am reluat dezminţirea privind adevăraţii iniţatori ai acţiunii anticomuniste. Comunicatul oficial din Scânteia m-a convins că acţiunea noastră însemna ceva în economia rezistenţei împotriva regimului Ceauşescu.
Unde se tipăreau manifestele?
Manifestele s-au tipărit în casa mea şi acasă la Petre Mateescu, iar presa artizanală a mai fost depozitată, temporar, la soacra lui Gheorghe Marian şi la Gheorghe Anişoara. Au fost tipărite şi difuzate 11 ediţii ale ziarului-manifest Luneta. Securitatea română nu a putut să anihileze niciodată gruparea mea, deşi se apropiase destul de mult de grup, în condiţiile în care măsurile de securitate din Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii” deveniseră draconice, iar informatorii erau în stare de alertă permanentă.
V-a confundat Securitatea cu cei de la „România liberă”?
Pe 26 ianuarie 1989, Securitatea i-a arestat pe jurnaliştii-disidenţi de la „România liberă”, (Petre Mihai-Băcanu, Anton Uncu şi Mihai Creangă) şi au confiscat presa artizanală care urma să tipărească primul număr din ziarul „ROMÂNIA”. Ziar care nu a apărut niciodată şi care avea să devină, printr-un ciudat joc al sorţii, simbolul disidenţei şi rezistenţei jurnalismului din România lui Ceauşescu la „Newseum”, în detrimentului ziarului-manifest „LUNETA”. Trebuie să vă spun că şpaltul viitorului ziar „ROMÂNIA” conţine numeroase greşeli de corectură, ceea ce evidenţiază clar că nu a fost tipărit niciodată, precum şi existenţa unor litere chirilice în textul materialelor. De ce să fi furat litere chirilice din „Casa Scânteii” tipografii care îi ajutau pe jurnaliştii-disidenţi? Să fi fost, oare, aduse din spaţiul sovietic şi să se fi făcut o aşa mare eroare? Sau Securitatea a manevrat lucrurile astfel încât i-au făcut cadou secretarului general al PCR, de ziua sa de naştere, arestarea acestui grup de jurnalişti şi tipografi, ce părea a avea o oarecare legătură cu KGB-ul?
V-ați văzut dosarul de la Securitate?
Pe 14 aprilie 2004, CNSAS mi-a comunicat următoarele: „Deoarece în arhiva CNSAS există documente referitoare la tema dvs. de cercetare «Acţiunea Petarda», vă invităm la sediul nostru pentru studierea documentelor identificate”. Pe 9 septembrie 2004, CNSAS m-a anunțat că Serviciul Român de Informaţii a răspuns că „în urma verificărilor efectuate în evidenţele create de Securitate nu au fost identificate documentele menţionate”, privitoare la dosarul de obiectiv „Petarda” şi dosarele de problemă „Tipografii”.

Interviu publicat în Caietele Revoluţiei nr. 4(53)/2014
Au consemnat Ioana CIODARU-CEAUȘESCU
Constantin CORNEANU

Misterul operaţiunii „PETARDA”
Misterul operaţiunii „PETARDA”
Misterul operaţiunii „PETARDA”
Misterul operaţiunii „PETARDA”
Misterul operaţiunii „PETARDA”

Autor: Constantin CorneanuIoana Ciordaru-Ceauşescu