Idealuri şi urmări

Data: 21 septembrie 2015

ISPAS MIHAIL (n. 08 iunie 1965, București). În decembrie 1989 a fost conducător auto, la Întreprinderea de Transport București. A participat la Revoluția din București, fiind în grupul constituit în seara zilei de 22 decembrie 1989, alături de Ion Iliescu. Membru fondator al Clubului TV 22, adjunct al Ministrului Tineretului şi Sportului, în 1990, inspector la Comitetul Olimpic Român, deputat FSN, circumscripţia Bucureşti. În prezent este membru al Colegiului Național al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie1989.

O ţară întreagă v-a remarcat prezenţa la televizor din primele clipe ale Revoluţiei din Decembrie. Ce aţi făcut înainte de Revoluţie şi ce v-a îndemnat să vă implicaţi în miezul evenimentelor din decembrie 1989 –ianuarie 1990?

Înainte de 1989, activitatea mea profesională a fost de conducător auto (de taximetre) în cadrul Întreprinderii de Transport Bucureşti, în garajul „Glucoza”. În pararel cu această activitate, am practicat sportul de performanţă în cadrul clubului Olimpia Bucureşti. Nu pot spune că partea materială a fost impulsul care m-a determinat să mă alătur manifestanţilor din decembrie 1989, cât mai ales nemulţumirea faţă de regimul comunist, îngrădirile pe care acest sistem le impunea. Momentul declanşator a fost determinat de informaţiile venite pe diferite căi, faţă de represariile împotriva manifestanţilor de la Timişoara.

Aţi fost unul dintre însoţitorii cei mai apropiaţi ai lui Ion Iliescu încă de la primele sale apariţii şi acţiuni publice în timpul Revoluţiei. Unii v-au numit chiar „taximetristul lui Iliescu”. Cât este legendă şi cât adevăr, când l-aţi cunoscut, de fapt, personal pe Ion Iliescu?

Întâlnirea cu domnul Ion Iliescu a avut loc la Televiziunea Română, la ultimul punct de control al accesului către Studioul nr. 4. Acest punct de control-acces a fost creat la rugămintea regizorului de platou, care a constatat că reflectoarele din studiou au început să cedeze, ca urmare a aglomeraţiei şi temperaturii ridicate din local. Dincolo de acest punct de control-acces nu treceau decât persoanele care erau pe lista aprobată de conducerea Televiziunii din acel moment. Domnul Ion Iliescu, împreună cu domnul Bujor Sion, cât şi un anume domn Vâlcu (dacă nu mă înşel), au ajuns la acest punct de acces, cu dorinţa de a intra în Studioul 4 al Televiziunii. Întrucât nu era pe lista de acces, m-am oferit să-l însoţesc la conducerea televiziunii. Despre Ion Iliescu aveam informaţii anterioare momentului decembrie 1989, ca fiind unul dintre contestatarii regimului comunist şi al lui Ceauşescu, în general. De asemenea, cunoşteam activitatea sa legată de sport, prin sprijinul acordat Federaţiei de Kaiac-Canoe, al cărei Preşedinte a fost.

V-aţi numărat  printre liderii revoluţionari care au decis trimiterea soţilor Ceauşescu  în faţa justiţiei, care a hotărât condamnarea lor la pedeapsa capitală. Cum apreciaţi acum soluţia adoptată în acele zile?

Acum, la peste 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, judecând la rece, consider că procesul nu a decurs tocmai în regulă, dar în acele momente, când informaţiile despre terorişti şi aşa-zişi mercenari devotaţi lui Ceauşescu reprezentau o ameninţare reală la adresa cauzei, cred că mulţi dintre contestatari ar fi decis atunci la fel.

Ion Iliescu şi, în general, prima echipă de conducere a ţării de după înlăturarea regimului comunist, se aflau, în decembrie 1989 – ianuarie 1990, sub ameninţarea eliminării lor de la putere de către forţe sau elemente ostile orientării imprimate de FSN evoluţiei ţării?

Este posibil ca forţe ostile Revoluţiei şi regimului impus de FSN să fi dorit schimbarea în 1990, dar nu am informaţii despre acestea.

Cum interpretaţi evenimentele din martie 1990, de la Târgu Mureş, şi pe cele din 13-15 iunie, de la Bucureşti, în cadrul procesului revoluţionar, care a continuat în tot anul 1990 şi chiar dincolo de el?

Evenimentele de la Târgu Mureş au fost provocări ale unor forţe externe, pe fondul unor reglări de conturi acumulate în timp de către localnici de etnii diferite. În ce priveşte evenimentele din 13-15 iunie de la Bucureşti, consider că este regretabil ce s-a întâmplat, dar trebuie ţinut cont de contextul general care a generat acea manifestare.

 Ce apreciere daţi alegerilor de la 20 mai şi, în general, primilor paşi pe calea creării noilor structuri ale statului de drept?

Alegerile din 20 mai au fost o urmare firească a procesului democratic ce urma să se instaleze în
România. După 25 de ani de la acele evenimente poate sunt şi contestatari ai acelor paşi făcuţi pe calea democraţiei, dar fără niciun dubiu alegerile democratice din 20 mai au constituit paşi fermi pe calea înfăptuirii statului de drept.

Cum trebuie să privim astăzi semnificaţia Revoluţiei, ce a fost ea, ce a realizat şi ce nu a putut împlini?

Revoluţia din Decembrie 1989 a fost o mişcare populară fără de care schimbarea regimului politic din România nu se putea realiza. Din păcate, acest eveniment a fost cu vărsare de sânge şi pierderi de vieţi omeneşti. Revoluţia a deschis calea către democraţie a poporului român, o democraţie care, de foarte multe ori, a fost prost înţeleasă.

A consemnat Corneliu VLAD

Caietele Revoluţiei nr. 4 (59)/2015

Autor: Corneliu Vlad