„Am refuzat să execut ordinul primit în noapte de 21/22 Decembrie ’89 de a lichida manifestanţii rămaşi în faţa fostului sediu al Comitetului Judeţean Arad al PCR!”

Data: 28 aprilie 2017

Sinteza unui interviu cu regretatul col. (r.) NECOLAE DIACONESCU

 

În vara anului 2016 s-a stins din viaţă col. (r.) NECOLAE DIACONESCU, care în decembrie 1989 era maior şi deţinea funcţia de şef de Stat Major al Şcolii de Ofiţeri în Rezervă din Radna-Lipova. Într-un interviu amplu, de 22 de pagini, pe care l-am inclus în volumul „Întrebătorul din Agora”, dedicat Revoluţiei din Decembrie 1989 în municipiul Arad, acesta mi-a relatat că fusese chemat pentru 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, la genearlul Hortopan – comandantul Trupelor de Uscat, de Infanterie şi Tancuri, în subordinea căruia se afla Şcoala de Ofiţeri în Rezervă din Radna-Lipova. Maiorul mi-a mărturisit cu prilejul interviului amintit că spera să fie promovat – după cum îi promisese cu câtva timp în urmă generalul Hortopan – comandant al Şcolii de Ofiţeri în Rezervă de la Bacău, cunoscând că este originar din Bacău şi că dorea să ajungă cu familia acasă.

Spre surprinderea maiorului, generalul Hortopan era îmbrăcat civil, nu în uniforma de general, şi cu el în birou se mai aflau doi „tovarăşi” civili şi un colonel în uniformă, pe care-l cunoştea. După câteva minute generalul s-a scuzat şi s-a retras din birou şi l-a lăsat în seama celor doi civili, pe care nu-i cunoştea cine sunt şi ce grade militare aveau. Îl știa pe colonelul în uniformă. Civilii au avut cu el o discuţie foarte lungă. L-au abordat cu multă abilitate, încât, la început, maiorul Diaconescu a crezut că vor să-i testeze cultura militară, stăpânirea de sine, modul de comportament, după care la un moment dat au canalizat discuţia spre o altă zonă – de informare concretă. L-au întrebat care este numărul elevilor din Şcoală, de ce tehnică militară dispune Şcoala, cât de bine cunoaşte reşedinţa de judeţ, municipiul Arad, dar mai ales Timişoara, unde erau informaţi că a fost detaşat un an de zile, în perioada 1970-1971, iar în final i s-a recomandat: „Să vă faceţi mai mult timp liber, în week-end, şi să vă duceţi mai des în Timişoara, pe Calea Lipovei, pe Calea Girocului, să cunoaşteţi bine totul, pentru că nişte elemente destabilizatoare intenţionează să ajungă la acţiuni necugetate, ştiţi ce s-a întâmplat în Polonia şi în celelalte ţări vecine!”

La întoarcerea de la Bucureşti la Radna, maiorul Neculae Diaconscu era descumpănit. Sperase de 6 decembrie 1989, de Sfântul Nicolae, de ziua lui, la o avansare – să ajungă comandantul Şcolii de Ofiţeri în Rezervă din Bacău, cum i-a promis la un moment dat generalul Hortopan, sub a cărui comandă se aflau toate Şcolile Militare de Ofiţeri în Rezervă din ţară –, dar nu s-a întâmplat nimic din ceea ce a sperat, doar că i s-a ţinut un discurs cu „subtilităţi”, care l-au pus mult pe gânduri!

 

Domnule col.(r.) Neculae Diaconescu, ce a urmat după ce v-aţi întors de la comandamentul Trupelor de Uscat, de Infanterie şi Tancuri din Bucureşti la Şcoala de Ofiţeri în Rezervă Radna-Lipova?

Imediat după ce m-am întors de la Bucureşti, pe 7 decembrie, generalul Hortopan a dat ordin să se controleze garda din trei în trei ore de către comandant, de către şeful de Stat Major şi de secretarul de partid. De asemenea, se sistează orice plecare a cadrelor în concediu de odihnă. După Revoluţia din Decembrie 1989, am tras concluzia că cei de la Statul Major General de la Bucureşti ştiau, deja, că urmează să se întâmple ceva, că se pregăteşte ceva. În data de 17 decembrie am primit primele informaţii de la elevii care au fost în permisii, acasă la Timişoara, şi s-au întors în şcoală. Unul dintre aceşti elevi, care tocmai se întorsese de acasă, de la Timişoara şi a rămas să facă curăţenie pe sectoare, mi-a spus: „Tovarăşe maior, în Timişoara este necaz mare, au fost făcute arestări în Piaţa Maria, unde se adunase foarte multă lume în jurul locuinţei pastorului Tökés”. După aceste informaţii succinte, care aduceau mai mult a zvonuri decât certitudini, am primit de la Bucureşti, de la generalul Hortopan, indicativul de alarmare, apoi ordinul „Radu cel Frumos” – care însemna alarmare şi echipare, dar fără muniţie de război, iar după trei ore a venit ordinul „Ştefan cel Mare”, care înseamă pregătire de război cu întreaga tehnică de luptă.

În data de 19 decembrie comandantul Şcolii, mr. Ion Preda, a fost chemat la Arad să participe în UM Cetate, alături de toţi comandanţii din judeţul Arad, la o expunere a gen. Ilie Ceauşescu, care a afirmat că ungurii au pătruns în Timişoara şi că pe râul Bega plutesc cadavre de soldaţi români. Cum s-au derulat, în continuare, principalele activităţi în Şcoala de Ofiţeri în Rezervă din Radna-Lipova?

În 20 decembrie, la ora 6 dimineaţa, comandantul mr. Ion Preda a trimis maşina ARO după mine. M-am prezentat la Unitate, iar după schimbul de bineţe, mă introduce în probleme: „Tovarăşe Diaconescu se întâmplă fapte grave în ţara noastră. Nişte elemente destabilizatoare au pătruns pe teritoriul ţării noastre la Timişoara, unde au spart vitrinele în centrul oraşului, au produs dezordine, au furat de prin magazine, au bruscat oameni, sunt nişte huligani, probabil unguri, iar armata a fost nevoită să iasă în stradă pentru a apăra cuceririle revoluţionare. Noi am primit ordin să îndeplinim următorul plan…” La scurt timp după această informare în legătură cu expunerea gen. Ilie Ceauşescu de la Arad, comandantul Școlii primeşte un telefon de la gen. Călinoiu, şeful Statului Major al comandamentului Trupelor de Infanterie şi Tancuri, care ne comunică un ordin al lui Ilie Ceauşescu: „Să se organizeze în cursul zilei o adunare pe platoul şcolii, pentru care să fie pregătiţi nişte militari care să ia atitudine în sensul celor prezentate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu cu o seară mai înainte, în cuvântarea de la televizor, după întoarcerea sa din vizita întreprinsă în Iran”. Fiind ordin primit de la Bucureşti, s-a organizat acea adunare ordonată de gen. Ilie Ceauşescu pe platoul Şcolii, adunare care s-a încheiat, conform uzanţelor, cu nişte urale, de data aceasta foarte anemice, scandându-se: „Trăiască Ceauşescu – PCR” .

În ce direcţie era pregătit să acţioneze dispozitivul de luptă?

Noi eram, deja, în stare de echipare pentru război. Armamentul se afla asupra noastră.Tehnica era scoasă în întregime pe platou. Eram în dispozitivul orientat spre Timişoara, deci pregătiţi să plecăm să apărăm Timişoara! Între timp am fost sunat de generalul Hortopan, care mi-a ordonat să mă pregătesc ca, în cursul zilei de 21 decembrie să pot să îndeplinesc o misiune pe Calea Lipovei, la Timişoara! Mi-a mai ordonat să am grijă şi să îmi protejez oamenii, că sunt studenţi! I-am raportat: „Ce număr de oameni să iau cu mine şi ce efective (echipament) să aibă aceştia asupra lor?” Mi-a ordonat să plec cu o treime din forţe, deci cu 500 de „terişti”, iar efectivele pe care să le aibă militarii asupra lor să le aleg eu. Aşadar, urma să plec a doua zi la Timişoara. Toată noaptea nu am dormit, am căutat să fiu cât mai mult în mijlocul militarilor – să nu uităm că erau proaspeţi reuşiţi la facultate, mulţi erau din Timişoara sau din judeţul Timiş, din întreg Banatul, ori din judeţul Arad.

Surpriza a venit în cursul dimineţii, nu vi s-a mai ordonat să plecaţi la Timişoara, ci la Arad, unde au ieşit în stradă să manifesteze împotriva dictaturii, în solidaritate cu Timişoara, muncitorii din marile întreprinderi ale oraşului. Vă rog să vă referiţi la acest moment important pentru dvs.

Dimineaţa, în jurul orei 9.00, domnul general Hortopan, comandantul comandamentului de la Bucureşti, l-a căutat pe comandantul Şcolii noastre, pe mr. Ion Preda, căruia i-a spus: „Preda, tu rămâi la bază, iar mai departe dă-mi-l pe Diaconescu la telefon!” Generalul mi-a spus: „Diaconescule, măi băiatule, câţi militari ai spus că iei cu tine la Timişoara?” „Vă raportez, iau cu mine un batalion şi jumătate!” „Tu să fii din momentul acesta pregătit, nu te mai duci la Timişoara, te duci la Arad! Te deplasezi pe itinerariu…” Mi-a vorbit cu calm, cu fermitate, dar şi sfătos. „Nu mergi cu viteză mare pentru că TAB-urile nu le-aţi mai scos de mult la instrucţie, ai grijă cum conduc mecanicii!” Îmi vorbea ca un tată, sfătuitor. „Te duci la Arad, în spatele sediului Comitetului județean de partid şi te subordonezi maiorului Eugen Bădălan, şeful Statului Major al Diviziei din Oradea, care se află la Arad să coordoneze acţiunile UM Cetate. La intrarea în Arad te aşteaptă o maşină în care se află un ofiţer de miliţie!”

Cum a decurs deplasarea la Arad?

Ne-am deplasat cu 12 autobuze IRTA, puse la dispoziţie noastră la ordinele date de prim-secretarei Elena Pugna şi cu un număr de 16 TAB-uri. Am făcut pe drum, de la Lipova la Arad, două halte, ca tinerii – care erau emoţionaţi, aveau doar trei luni de instrucţie – să îşi facă necesităţile fiziologice înainte de a ajunge la Arad. De aceea, am ajuns cu oarecare întârziere, motiv pentru care am fost certat foarte tare de lt. col. Său – ofiţer coordonator din partea generalului Şchiopu, comandantul Diviziei de la Oradea. Lt. col. Său dorea să preia comanda Detaşamentului Păuliş şi să-l introducă direct pe poziţie, în faţa fostului Comitet judeţean al PCR Arad. Întrucât nu i-am permis acest lucru, i-am spus că eu comand Detaşamentul şi nu dumnealui, că aparţin de Şcoala de Ofiţeri în Rezervă de la Radna-Lipova, care se află în subordinea generalului Hortopan şi nu ale Diviziei de la Oradea şi Armatei a 3-a de la Cluj şi că am fost trimis la Arad să sprijin apărarea Consiliului, pentru care trebuie să iau legătura cu maiorul Eugen Bădălan.

După această discuţie în contradictoriu cu lt. Col. Său, care a dorit să preia comanda Detaşamentului „Păuliş”, ce aţi făcut mai departe?

Am oprit (staţionat) Detaşamentul pe terenul de sport de la Podul Decebal şi am constituit o echipă de recunoaştere a situaţiei din centrul municipiului, echipă pe care am însoţit-o personal. După ce am văzut masa de oameni din faţa fostului sediu al Comitetului judeţean de partid, care scanda „Armata e cu noi!”, m-am îngrozit. Zeci de tineri manifestanţi erau urcaţi pe TAB-urile din centrul oraşului, deci pericol foarte mare de a ajunge la armamentul de pe TAB-uri.După ce am evaluat pericolul, m-am întors cu ofiţerii din subordine şi le-am ordonat misiunea pe care o au şi modul cum să se deplaseze, pe trei coloane, fără încărcătoare şi baionete la arme, în centrul Aradului. În momentul în care am ajuns în piaţa din faţa fostului sediu al Comitetului judeţean de partid pentru a intra în dispozitiv, militari din UM Cetate, care apărau până în acel moment Consiliul, se aflau deja retraşi (împinşi de către manifestanţi) la marginea rondourilor cu flori din faţa Primăriei, iar în spatele lor se aflau scutierii şi în sediul judeţenei de partid – formaţiunile USLA şi Antitero. Misiunea noastră era, înainte de toate, să convingem manifestanţii să se dea jos de pe TAB-uri.

Cum a fost întâlnirea cu maiorul Eugen Bădălan, care răspundea în calitate de şef de Stat Major al Diviziei de la Oradea de Regimentul Cetate-Arad?

L-am întâlnit pe maiorul Bădălan – conform informaţiilor primute de la lt. col. Său – în sediul Comitetului judeţean Arad al PCR, la comandament, în biroul prim-secretarei Elena Pugna, unde se afla şi secretarul CC al PCR, Ilie Matei. I-am raportat că „Sunt maiorul Neculae Diaconescu, comandantul Detaşamentului Păuliş!” „Bine că ai ajuns, acuma îi vom zbura pe toţi manifestanţii din piaţă!”. Apoi, maiorul Bădălan m-a condus în sala nr. 63 a Consiliului, de unde, de la geamuri, aveam o panoramă a întregii pieţe. Prima misiune primită era să nu permit manifestanţilor să intre în sediul fostului Comitet judeţean de partid şi să îndepărtez tinerii manifestanţi urcaţi pe TAB-urile din faţa Consiliului. Deci, obiectivul meu principal era – cum v-am precizat deja – să preiau controlul asupra TAB-urilor asaltate de tinerii manifestanţi. Cu mult tact şi cu sprijinul liderilor manifestanţilor, în special al dl. actor Valentin Voicilă, care striga cu multă forţă la o pâlnie „Armata e cu noi!” şi „Daţi-vă jos de pe TAB-uri!”, am reuşit să intrăm în posesia tehnicii militare, fără să se întâmple nici un lucru grav, fără să folosim baionetele cum îmi ordonase maiorul Bădălan! Nu a fost ameninţat nimeni. Singurul care l-a ameninţat pe domnul Voicilă a fost, însă, maiorul Bădălan, care i-a strigat că îl împuşcă dacă nu schimbă steagul din care revoluţionarii au decupat stema ţării, cu unul cu stemă, deoarece el a jurat pe steagul Tricolor cu Stema Republicii! Atunci m-am dus politicos la maiorul Bădălan şi l-am rugat să-i lase în pace pe revoluţionari, deoarece sunt eu de acum în piaţă, cu 1100 de elevi (terişti) de la Şcoala de Ofiţeri în Rezervă din Radna-Lipova şi am să mă ocup mai departe de demonstranţi.

Care au fost momentele cele mai grele pentru dvs.?

Cele mai grele momente au fost cele din noaptea de 21 spre 22 decembrie. Dar, înaintre trebuie să vă spun că la lăsarea serii ne-au parvenit mai multe informaţii foarte importante de la Timişoara, că armata din Timişoara a trecut de partea demonstranţilor – dar nu puteam să am toată certitudinea că acele informaţii erau adevărate, deoarece eu nu aveam nici un mijloc personal de a mă convinge de acest lucru. De asemenea, am avut un contact direct cu liderul manifestanţilor, domnul Valentin Voicilă. Acesta a venit la mine însoţit de Onofrei, de Gurilă şi de câteva doamne şi domnişoare pe care atunci nu le cunoşteam, acum le cunosc, una dintre ele era doamna Ofelia Călugăru. Domnul Voicilă mi s-a adrestat cu următoarele cuvinte: „Domnule maior, dacă dumneavoastră nu ne atacaţi în această noapte, noi mâine dimineaţă suntem o mare forţă, de zeci de mii de arădeni, şi vă promit că nici noi nu vă vom ataca să intrăm în Consiliu!” Din momentul în care am aflat această veste am rămas într-un dialog permanent cu demonstranţii. I-am spus domnului Voicilă: „Eu cu dumneata nu am nici un fel de contract de făcut, decât să nu îmi loveşti oamenii şi să demonstraţi paşnic, iar eu îţi promit că nu facnici un pas înainte!” I-am dat cuvântul meu de ofiţer. Atunci am aflat de la demonstranţi că sunt supravegheat permanent de un căpitan, care avea un pistol mitralieră la spate şi un pistol la brâu. Căpitanul tot timpul mă urmărea. Să nu uităm că se spunea că sunt terorişti, că pătrund printre militari, că omoară comandanţi. După un timp l-am întrebat: „Cine eşti dumneata?”. Acesta mi-a răspuns: „Nu te interesează, m-a trimis maiorul Bădălan să te urmăresc!” Am aflat, ulterior, că era unul dintre ofiţerii de la contrainformaţii de la Divizia din Oradea. După 22 decembrie nu l-am mai văzut lângă mine!

Revoluţionarii arădeni afirmă că în noaptea de 21 spre 22 decembrie aţi primint ordin să-i lichidaţi pe cei care au rămas să înnopteze în piaţă.

Aşa este. În jurul orei 23,30 am fost chemat de Ilie Matei în biroul prim-secretarei Elena Pugna, unde se aflau membrii comandamentului judeţean, respectiv mr. Bădălan de la Divizia din Oradea, mr. Gârgar – şeful Casei Armatei din Arad, col. Stranski – comandantul Gărzilor Patriotice, col. Sălceanu – comandantul M.I, şefii Securităţii şi Miliţiei. Secretarul CC al PCR, Ilie Matei, a început să strige la mine: „Ai primit ordin să-i împrăştii pe golanii şi borfaşii din faţa Comitetului judeţean de partid, de ce nu i-ai împrăştiat? Ori dacă ai dispoziţie de la superiorii matale să nu foloseşti armamentul din dotare, baionetă nu ai?” În momentul în care a rostit cuvântul baionetă, secretarul CC al PCR, Ilie Matei, a început să gesticuleze cu mâinile cum să bag baioneta în demonstranţii rămaşi în noaptea de 21 spre 22 decembrie în piaţa din faţa Primăriei Aradului. Când am văzut atâta ură în el împotriva tinerilor, mi-am dat seama că am de-a face cu un om al dracului. Subliniez că toate cele pe care vi le-am relatat dumneavoastră, le-am declarat şi la Procesul de la Timişoara, unde am fost dat în direct pe posturile de Radio şi Televiziune.

Deci, v-a ordonat să băgaţi baioneta în demonstranţi!?

Da, mi-a ordonat ca imediat ce cobor din sediu în piaţă să bag baioneta în oameni! Între timp, maiorul Bădălan m-a tras de mânecă şi m-a scos afară din birou, apoi mi-a spus: „Să vii încă o dată cu mine în sala 63 şi să-ţi arăt ce ai de făcut! Cine dracu te-a trimis aici!? De unde dracu ai apărut tu aici, ca să îmi dai peste cap totul!? Te duci şi mi-i tai şi-i împrăştii!”. „Tovarăşe maior, vă întreb încă o dată, eu acuma ce fac?” „Te duci şi bagi baioneta în ei! Nu mai am ce discuta cu tine, marş de aici!”. Atunci colonelul Sălceanu – şeful Inspectoratului M. I. Arad, când am coborât scările principale de la etaj, a pus mâna pe mine şi mi-a spus încet, ca să nu fim auziţi de ceilalţi ofiţeri din jurul nostru: „Tovarăşe maior, să nu ne grăbim, să nu faceţi aşa ceva!” Ajungând afară, în faţa Consiliului, a venit spre mine vocea actorului Voicilă: „Domnule maior, am aflat de la persoane care au fost de faţă că aţi primit ordin să băgaţi baioneta în noi! Nu uitaţi că Armata e cu noi! Şi dumneavostră sunteţi din sângele poporului nostru!”

Domnule Diaconescu, treceaţi printr-un moment crucial al existenţei dvs. întrucât aţi refuzat să executaţi un ordin primit de la secretarul CC al PCR, Ilie Matei. Ce hotărâre aţi luat mai departe?

Auzind acele cuvinte, nu m-am mai subordonat maiorului Bădălan şi nici secretarului CC al PCR, Ilie Matei! Curând am fost chemat din nou la ordine. Atunci, am ordonat militarului de la staţia mea de pe TAB să întrerupă legătura cu mr. Bădălan, că nu mai răspund! Periodic, la intervale de o oră sau două, chemam la mine la raport comandanţii din subordine, pentru a mă consulta cu ei. TAB-ul meu se afla lângă Liceul Sanitar. În faţă vedeam toată strada Horea şi o parte din piaţa din faţa Consiliului. Cel mai mult stăteam în ARO, unde se afla staţia cu ajutorul căreia aveam toate legăturile cu şefii mei din Lipova, iar prin Lipova cu Bucureştiul, întrucât nu eram subordonat Diviziei de la Oradea, dar conform regulamentului, când eram chemat la comandamentul din Consiliu, din biroul primsecretarei Elena Pugna şi secretarului CC al PCR, Ilie Matei, trebuia să merg. Ca să nu mai dau faţă cu Ilie Matei şi mr. Bădălan, trimiteam un ofiţer care să mă înlocuiască la comandă. Supărat, Ilie Matei a dat telefon comandantului meu din Lipova, căruia i-a cerut să raporteze superiorilor noştri de la Bucureşti, generalului Hortopan, că nu am executat ordinul primit de reprimare a manifestanţilor! Personal, sunt foarte mândru că nu am executat ordinele lui Ilie Matei şi insistenţele maiorului Bădălan, deşi unii mi-au spus că dacă aş fi executat acele ordine, poate că aş fi ajuns astăzi general, precum maiorul EugenBădălan, care a fost promovat, după Revoluţie, până în fruntea Oştirii Române!

A doua zi, la orele prânzului, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu au părăsit cu un elicopter sediul CC al PCR. Cum aţi aflat despre fuga cuplului dicatatorial?

Eu am aflat despre fuga lui Ceauşscu de la revoluţionari. Noi nu aveam nici radio şi nici televizor la dispoziţie. Iar după cearta cu Ilie Matei şi cu maiorul Bădălan, nu am mai urcat la comandamentul judeţean.

După fuga lui Ceauşescu m-am retras cu întregul Detaşament pe terenul de sport de lângă Podul Decebal, pe locul unde am făcut popasul la sosirea în Arad, şi am organizat deplasarea la Lipova şi apoi intrarea (revenirea) în cazarma Şcolii din Radna.

În cursul aceleiaşi nopţi aţi primit ordin să vă reîntoarceţi cu Detaşamentul Păuliş la Arad, să apăraţi Consiliul, întrucât au apărut „teroriştii”, care puneau în pericol Revoluţia!

Pe data de 23 decembrie, la ora 01,00 deci la câteva ore după ce am ajuns acasă, sunt sculat din somn şi mi se comunică: „Tovarăşe maior veniţi repede la telefon, deoarece vă caută tovarăşul general Călinoiu”. I-am răspuns ofiţerului de serviciu să trimită ARO-ul după mine acasă. Şoferul era şi el nedormit, dar, la ordin, a venit după mine. Acum o să vă citesc un fragment din cele declarate de şeful staţiei de Radiolocaţie de la noi, un caporal, care prin nişte improvizaţii de ale lui a reuşit să îmbunătăţească staţia, să aibă o bătaie până la Armata a IV-a din Cluj! Deci, pe data de 23 decembrie, la ora 01,00, Detaşamentul de Luptă Păuliş a fost alarmat pentru a executa o acţiune de luptă în Garnizoana Arad. Domnul general a comunicat la telefon: „În Arad au pătruns detaşamente ungare care au atacat Aradul. Unitatea Militară din Gai este încercuită. UM Cetate este, de asemenea, atacată. Consiliul este atacat. Revoluţia este înăbuşită. Misiunea dumitate este să te duci să pui ordine în Arad! Ai înţeles?” Vă daţi seama ce mesaj distorsionat a recepţionat maistrul militar!?

Când aţi început deplasarea la Arad?

Deplasarea Detaşamentului Păuliş a început la ora 02,00 în direcţia Arad. Eu am plecat cu autostaţia, avându-l ca şofer pe Cazacu Valer, iar şef de autostaţie – pe caporalul Gligor Vasile. Am intrat în UM 01380 Cetate în forţă. S-a tras asupra noastră din blocurile de lângă biserica nou construită. De data aceasta eram în TAB-uri. Am plecat din Şcoală cu 12 TAB-uri, iar pe parcurs a mai venit şi altă tehnică de luptă. La un moment dat trebuia să vină şi un Batalion de tancuri, deci era cât pe ce să aibă loc o mare diversiune, o luptă cu tancuri între două unităţi militare!

După ce aţi intrat în UM Cetate Arad, ce aţi făcut?

După ce am introdus întreaga tehnică în UM Cetate şi am aşezat-o pe platoul acesteia, m-am prezentat la maiorul Eugen Bădălan. „Tovarăşe maior m-am prezentat la ordinele dumneavostră!” „Ne întâlnim iarăşi, stimabile! De data aceasta sper să nu mai faci gafe! Dăm cu buretele peste tot ce a fost! Fii atent la mine, elemente teroriste au atacat Ştrandul din Arad, iar podurile peste râul Mureş sunt pregătite pentru a fi distruse!” Îmi vorbea flegmatic, foarte degajat şi era îmbrăcat în pijama! Atunci mi-am adus amite de modul în care mi-au vorbit, la 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, cei doi domni în haine civile în biroul generalului Hortopan, când am fost chemat la Bucureşti! În continuare i-am raportat maiorului Bădălan care sunt efectivele, cu tehnică cu tot şi gărzile de asigurare.„Întrucât dumneata eşti obosit – mi s-a adresat maiorul Bădălan – acum te duci să te odihneşti puţin şi rămân eu la comandă!” „Nu vă supăraţi tovarăşe maior, eu sunt comandantul nemijlocit al întregului Detaşament, vă rog să îmi ordonaţi mie ce avem de înfăptuit!” „Vezi că iarăşi intrăm în dispute! Bine, dacă este aşa, atunci mergi cu Detaşamentul şi îmi întăreşti apărarea circulară a cazărmii UM Cetate!”

Ce efective aveaţi?

Eu am revenit la Arad cu două companii, după care mi-au mai venit șase TAB-uri şi două camioane cu oameni. În total aveam 546 militari şi ofiţeri. A doua zi, în dimineaţa de 23 decembrie, am intrat în Consiliu, unde se aflau revoluţionarii, cu misiunea să-i apăr de forţele „teroriste”!… Pentru a înţelege mai bine întreaga confuzie în care s-a acţionat, revin la declaraţia maistrului militar, şeful transmisioniştilor, la care m-am mai referit: „În data de 23 decembrie, la ora 9.00, cinci TAB-uri împreună cu caporalul şef de autostaţie – sub comanda maiorului Diaconescu – au plecat la Consiliul din Arad pentru a apăra revoluţionarii de terorişti. Autostaţia a rămas la început în UM Cetate ca să realizeze legăturile în continuare. Apoi, la ora 19.00, TAB-urile s-au deplasat în curtea Consiliului. În data de 24 decembrie, la ora 2,30 noaptea, am primit ordin de la maiorul Diaconescu să comunicăm cu întreaga tehnică pe care o aveam numai prin intermediul unui singur indicativ, deoarece în oraş au început să apară prea mulţi morţi şi răniţi, în urma unor comenzi distorsionate. Cineva intra pe frecvenţa de radio a TAB-urilor noastre şi comanda „Foc!”, „Foc!”, „Foc!” în limbile germană, maghiară şi română. Cei care intaru pe frecvenţa noastră de radio se adresau astfel: „Sunt colonelul cutare… executaţi Foc!” Apoi, la un moment dat, soldatul de pe autostaţie mi-a comunicat că cineva s-a recomandat prin radio că este maiorul Diaconescu şi i-a ordonat să plece în localitatea Pecica! Atunci, le-am dat ordin subaternilor să nu mai răspundă nimănui care se recomandă maiorul Diaconescu, întrucât ei îmi cunosc vocea, numai când le dau eu comandă! Am introdus indicativul „DIKI” şi le-am ordonat să nu mai discute cu nimeni fără acest indicativ! A fost tactica mea. Apoi, profitând de momentul în care maiorul Bădălan s-a culcat, mi-am luat toată tehnica pe care o mai aveam pe platoul din UM Cetate. Motivul principal a fost acela că a început să se tragă dinspre Cetate împotriva militarilor mei. Începuse războiul „teroriştilor” împotriva Consiliului!

Închei acest succint episod pe care vi l-am povestit, prin a mai sublinia că, în opinia mea, „Toată comanda acestei derute, acestei distorsiuni o deţineau maiorul Bădălan, lt. col. Său şi căpitanul – omul de legătură – care în ziua precedentă a fost umbra mea, care mă urmărea cu pistolul automat îndreptat spre mine în tot ceea ce fac!” Ceilalţi subalterni pe care i-au avut, din Arad sau de la Divizie, erau nişte executanţi, nişte novici, care trebuiau să se ducă în strada cutare sau cutare…, să execute din nou foc, ori nu ştiu ce, dar nu vreau să vorbesc despre alţii, ci numai despre mine! Vă mulţumesc!

Convorbire realizată de Emil Şimăndan

(Fragment-sinteză dintr-o convorbire de 22 de pagini inclusă în volumul Întrebătorul din Agora, Arad, Editura Fundaţiei „Ioan Slavici”, ed. I, 1999, ed. a II-a, 2008 şi ed. a III-a, 2009)

„Caietele Revoluției”, nr. 4 (65)/2016

Autor: Emil Şimăndan