Adevăruri amare

Data: 1 noiembrie 2016

Uneori Istoria devine prietena popoarelor mici! Timp de aproape un veac, Istoria a oferit României darul României Mari și Revoluția din Decembrie 1989! Dar în urma acestor două pagini glorioase s-a așternut deșertul decăderii unui stat ce ieșise miraculos mai extins decât fusese! Trecutul acesta, însă, ne mai amintește, din când în când, că libertățile de care ne bucurăm se datorează sângelui vărsat de semeni de-ai noștri într-un Decembrie 1989! Numai că românii ieșiți atunci în stradă n-aveau de unde să știe că izgonind un dictator aveau să-l înlocuiască cu un Regim revenit din timpurile întunecate din care abia evadaseră! Perioada interbelică a fost considerată epoca de aur a istoriei moderne românești. A existat o România Mare, a existat o Constituție, un Monarh, partide, scrutine… Se ignoră, astăzi, că ea a câștigat războaie pe care în bună parte le-au pierdut alții, că a primit daruri teritoriale, că i-a făcut pe mulți români din provinciile recuperate să se teamă chiar de România, fiica norocoasă a Primului Război Mondial! Perioada interbelică s-a dovedit mai degrabă o butaforie vremelnică a unui stat netrainic care nu a luat foc decât atunci când cei puternici au ajuns să se împiedice de el! România încă feudală a veacului XX s-a amăgit că poate mima modernitatea! De bine, de rău, politica de la București a ascuns cât a putut uzura tot mai pronunțată a sistemului ei de supraviețuire. Iar când Marile Puteri au înțeles că dacă le bați românilor în poartă li se dărâmă casa, au intrat în ea și au ocupat-o! Și în 1916, și în 1941 și în 1944… Și astăzi! Am putea numi România în care trăim, la rândul nostru, o țară sub ocupație!

În decembrie 1989 a fost doborâtă o dictatură discreționară ce părea de neclintit! Și asta în doar câteva zile! Zile și nopți în care românii s-au simțit liberi! Liberi să o ia de la capăt, liberi să reconstruiască, liberi să înceapă o nouă istorie! Au urmat explozii de euforie neîngrădită! Dar românii n-au fost atenți la cei ce se pregăteau, a câta oară, să le confiște puterea! (Nici astăzi nu sunt!) Ceaușescu mort, totul ar fi trebuit să vină de la sine! În anii ce au urmat, o putere politică eterogenă, precară, șovăielnică a încercat să dea un curs timid de normalitate! Însă dezastrul era în pântecul ei! Fosta Nomenclatură, fosta Securitate, păstrătoare ale tainelor regimului trecut, au pătruns cu ușurință în sistemul politic, infiltrându-și oameni în Parlament, Guvern și alte instituții ale statului convalescent, formând rapid primele trusturi de presă, primele televiziuni, primele bănci, primele societăți comerciale, având drept scop înstrăinarea avuției naționale, lansându-se fără scrupule în cursa îmbogățirii cu orice preț și capturând puterea profundă a statului postcomunist. I s-au opus, timid, partidele foștilor deținuți politici, eliberați în primele zile ale Revoluției, consolidate cu oameni din diaspora anticomunistă și infiltrate, la rândul lor, de agenți ai Securității! Iar crizele politice s-au succedat cu violență, până la epuizarea puterilor statului de a mai controla România. Le-au urmat mineriadele, orchestrații fatale ale destrămării ideii de solidaritate națională, guvernele succesive, din ce în ce mai compromise, scufundarea și mai accentuată în tranziția regresului… Ce a mai avut, atunci, de ales românul de rând între oligarhia neo-comunistă și reîmproprietărirea abuzivă a unui trecut dispărut, între capitalismul nomenclaturist și un restutio in integrum monstruos, decât să se resemneze?

Efectele se resimt astăzi. Refuzul orb, dezabuzat, de a mai crede în ideea existenței unei revoluții adevărate, capitularea înaintea unei manipulări totale, abandonarea drepturilor și libertăților omului redevenit pentru scurt timp liber!

Un sfert de secol după Revoluția Română, participanții merituoși la răsturnarea Regimului Ceaușescu, copleșiți de infiltrarea masivă a impostorilor (a celor care încă n-au fost goniți de pe crucea martiriului!) sunt huliți, românii își părăsesc cu miile țara pentru a-și găsi norocul în altă parte! Le-a mai rămas celorlalți suferința, resemnarea, ori consolarea tot mai fadei laude de sine! Românul frumos, mândru că sunt român, am avut norocul să fiu român, toate astea laolaltă cu optimismul nătâng și refuzul crâncen de a se recunoaște în eșecurile propriilor trăiri, în țara cu cele mai slabe performanțe statale din Europa!

„Suntem bolnavii Europei. Pe primele locuri în UE la boli grave. – locul 3 în topul european al ţărilor cu cea mai mare rată de mortalitate cauzată de bolile cardiovasculare. – locul 30 din 30 de state europene în ceea ce priveşte accesul pacienţilor cu hepatită la tratament şi servicii medicale specializate și locul 1 la prevalenţa hepatitei C, cu circa 600.000 de români infectaţi, dintre care 90% în fază cronică.

  • locul 1 în UE la prevalenţa tuberculozei, denumită şi „boala sărăciei”.
  • în primele 10 state europene cu cea mai crescută incidenţă a infecţiilor cu transmitere sexuală, cu un milion de cazuri de persoane infectate.
  • locul 7 la numărul deceselor cauzate de HIV-SIDA, cu 0,6 decese la suta de mii de locuitori”.

„Capital”, nr. 40, 2013

„Un raport OCDE ne situează pe locul doi, după chinezi, în rândul statelor care trimit emigranți spre Occident. Numărul persoanelor care au emigrat din România, în 2011, către statele OCDE, a fost de 310.000”

Oficiul pentru Migrație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, 2013

„Bucureștiul este, de ani de zile, cel mai poluat oraș din Uniunea Europeană, conform statisticilor oficiale europene. Este și orașul în care s-au tăiat, de la Revoluție până în 2006, peste 1 milion de arbori, și încă alte 2 milioane în pădurile din afara Capitalei – un adevărat atentat la sănătatea publică! Și încă nu cunoaștem cifrele dezastrului la nivelul anului 2016! Tăierea copacilor, milionul de mașini într-un trafic sufocant, betonarea în dușmănie a suprafețelor verzi, încălcarea legii pe șantierele de construcții sunt doar câteva dintre cauzele pentru care în aerul Bucureștiului există 38 de micrograme de particule de poluare pe metru pătrat de aer, adică de aproape 4 ori mai mult decât limita maximă admisă de OMS. Această realitate are efect direct asupra sănătății locuitorilor Capitalei României, în primul rând copiii și vârstnicii”.

„Românii sunt codaşi la citit şi „campioni” în topul populaţiilor cu cei mai mulţi analfabeţi. Peste 40% dintre adolescenţi nu ştiu să citească şi o treime dintre tinerii din România nu citesc niciodată literatură, potrivit unui raport al Comisiei Europene care demonstrează că România este ultima ţară din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gradul de alfabetizare”.

„4,3 milioane de români locuiesc la nivelul Evului Mediu, în case făcute din paiantă sau chirpici, arată datele centralizate de INS la Recensământ”.

„România se situează, detașat, pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de sărăcie a copiilor. Aceasta este de 1,3 ori mai mare decât în Bulgaria, și de opt ori mai ridicată decât media celor mai mari patru țări ale UE”.

UNICEF, 2014

„Averea întregii Românii a scăzut cu 36% în perioada iulie 2011-iunie 2012, cel mai abrupt declin din lume ca procent”.

Studiu al băncii elvețiene Credit Suisse, 20 august, 2014

„În ultimii 3 ani s-au furat peste 1,6 milioane de metri cubi de lemn din păduri”.

Curtea de Conturi, 2014

„Am început prin a spune «nu ne vindem țara», apoi am vândut tot. Nu a existat nici o politică coerentă, nici o competență sau un interes național al guvernelor de după 1990”.

Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri

„Peste jumătate dintre copiii români (51%) trăiesc sub spectrul sărăciei, iar unii chiar în sărăcie extremă, care le limitează dreptul la creștere și dezvoltare fizică normală, arată World Vision România. Situația este mult mai rea la sat, unde locuiesc 74% dintre copiii săraci ai României și unde sărăcia este citată ca principala cauză a abandonului școlar”.

„Situația copiilor din mediul rural este disperată”, susținea la finele anului trecut Philip Alston, raportorul special ONU pentru sărăcie extremă şi excluziune socială. Acesta menționa că riscul de sărăcie pentru copiii de la țară este de trei ori mai mare decât pentru cei din mediul urban, iar situația se înrăutățește de la un an la altul. Dacă în 2012 unul din 10 copii din zonele rurale a declarat că se culcă flămând, în 2014 această rată a crescut la 1 din 8 copii, conform unui studiu realizat de World Vision România şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În același timp, Raportul Parlamentului European arată că în privința sărăciei copiilor România conduce detașat, cu 51%, urmată de Bulgaria, unde 45,2% dintre copii se află în risc de sărăcie.

„Românii sunt națiunea în care celelalte țări europene au cea mai puțină încredere, potrivit unui sondaj Reader’s Digest, care arată că țara noastră depășește în acest clasament negativ Iranul si Rusia. Națiunile în care respondenții au declarat că au cea mai puțină încredere sunt românii (74% nu au încredere în noi), urmați de iranieni (72% procent de neîncredere) și de ruși (în care 70% dintre respondenți nu au încredere). Cea mai mică încredere în români o au cetățenii din Austria, Slovenia și Elveția”.

„Dacă o luăm pe cea directă, există tendința naturală de a credita cu mai multă încredere pe cei care arată mai bine, sunt mai bine îmbrăcați, se spală, au maniere alese, sunt mai bine educați. România stă rău la toate aceste capitole: avem mai puțini indivizi cu educație superioară decât aproape oriunde în UE, abandonul școlar prematur este enorm în comparație cu media UE, avem mai puțin acces la apă curentă decât oriunde în UE, suntem mai săraci decât oricine, exceptând bulgarii”.

Bogdan Voicu, sociolog la Institutul pentru Calitatea Vieții (ICCV)

„Bine ați venit la București, capitala României, centru economic al națiunii și oraș unde bogații au devenit tot mai bogați și săracii tot mai săraci. În baza datelor transmise de ultimul raport al Eurostat, 28,5% din populația României (circa 6 milioane de locuitori) se află astăzi într-o stare de sărăcie materială și trăiește lipsită de resurse esențiale supraviețuirii. Potrivit estimărilor Fundației Parada din București, numai în capitală circa 5.000 de adulți și 2.000 de copii supraviețuiesc pe străzile orașului într-o situație alarmantă și de extremă degradare”.

„La Repubblica”, 2016

„Avem cea mai mare inegalitate socială din Uniunea Europeană!”

Valentin Lazea, economist-șef BNR, 2016

„Mă îngrijorează foarte mult datele referitoare la sărăcia în rândul copiilor. 52% dintre copiii din România se află la limita sărăciei sau sunt expuși riscului de sărăcie. 75% dintre copiii săraci locuiesc în mediul rural. Rata mortalității infantile este cea mai mare din Uniunea Europeană, de 2,5 ori mai mare decât media UE, iar riscul este de 4 ori mai mare în cazul copiilor romi. Avem 60.000 de copii încadrați în sistemul de protecție socială, din care aproape 20.000 la acest moment trăiesc în sistem rezidențial. 5.000 de copii intră în sistemul de protecție socială anual, în principal din cauza sărăciei, a lipsei mijloacelor de familie, a violenței din familii”.

Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională

Asta e! Pentru a doua oară într-un secol tulburat, România modernă pierde Puterea asupra Ei însăși! Așa a fost să fie? Nu cred! Cei ce au împins românul postdecembrist să aleagă între două timpuri epuizate, trecute știau că-i pot ascunde drumul spre propriul viitor! Un drum de care, astăzi, este tot mai departe! Dar adevăratul eșec al Revoluției Române este chiar această rătăcire gravă de la cursul destinului său! Trăim într-o țară a adevărurilor amare, a unei Românii care aproape că nu mai are viitor! Prea puține mai depind de ea! Rateurile se succed tot mai frustrante, tot mai costisitoare. Poporul suferă, anesteziat, privind cum sunt închise spitalul și școala! Dar Dumnezeu e îngăduitor! Iat-o, chiar așa cum este, îndatorată, deposedată, înstrăinată, tot mai depopulată, la 26 de ani de la Revoluția ei, Dumnezeu o suportă! De-ar fi să ne trezim la vreme! De-ar fi să-L ajutăm un pic. E datoria noastră, cea din urmă, române postdecembrist!

Claudiu IORDACHE

„Caietele Revoluției”, nr. 4 (65)/2016

Autor: Directorul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989